• Acasă
• Istoric
• Parohia
• Sfânta Treime
• Galerie foto
• Articole
• Donaţii
• Legături

Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ

Idealul creştin este sfinţenia
În mod cu totul eronat se crede că sfinţii sunt nişte oameni ieşiţi din condiţiile vieţii normale. Ei de fapt sunt oameni ca noi dar care luând în serios chemarea lui Dumnezeu "fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt" (1 Petru I, 16) şi luptându-se "lupta cea bună a credinţei" au ajuns "casnici ai lui Dumnezeu" (Efes. II, 19). Ei au conlucrat cu harul Sfântului Duh primit prin Sfintele Taine, care ne oferă tuturor sâmburele sfinţeniei şi crescând în Hristos, au devenit din ce în ce mai puri, din ce în ce mai iubitori din ce în ce mai smeriţi. Ei au fost fascinaţi de iubirea şi smerenia lui Hristos şi au fost atraşi de dumnezeiasca frumuseţe a sfinţeniei celei mai presus de fire.
Sfinţii îşi manifesta aceasta comuniune cu Hristos rugându-se, participând la Sfintele Slujbe, citind Scripturile Sfinte şi făcând bine oamenilor. Rugăciunea este pentru ei respiraţia firească a iubirii, de aceea ei râvnesc după rugăciune în chip deosebit şi tind să ajungă la rugăciunea necontenita. Sfintele Slujbe, în special Sfânta Liturghie, sunt mijlocul de unire cu Hristos, de adâncire a comuniunii cu Hristos şi de transformare după asemănarea cu Hristos.
În viata Sfinţilor mânia a fost înlocuită de blândeţe; lenea de hărnicie; răutatea de bunătate; zgârcenia de dărnicie; vrăjmăşia de dragoste; desfrânarea de curăţie; mândria de smerenie; invidia de bucuria pentru binele aproapelui; calomnia de respectarea onoarei aproapelui. Fără aceste virtuţi chiar dacă ne ostenim nu ajungem la sfinţenie. Sfântul Simeon Noul Teolog zice: "Putem osteni cu generozitate în lupta virtuţii, putem posti, putem priveghea şi practică orice fel de nevoinţă; totul este în zadar dacă nu luptăm să ne facem o inimă fără răutate, simplă, dreapta, smerită, blândă. Numai într-o astfel de inimă se răspândeşte, respiră şi locuieşte, ca într-o locuinţă plăcută, harul Duhului Sfânt".
Astfel de oameni, răniţi de dragostea lui Hristos, au vieţuit peste tot. Pământul binecuvântat al ţării noastre n-a fost lipsit de prezenţa lor. În inima Transilvaniei, la poalele Munţilor Apuseni, evlavia populară păstrează şi ne transmite până astăzi, chipul luminos al Sfântului Ghelasie de la Râmeţ.

Viaţa şi Acatistul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeţ

Sfinţii 14.000 de prunci, ucişi de Irod

În luna decembrie, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea sfinţilor paisprezece mii de prunci, ucişi de Irod.

Irod, împăratul iudeilor, a poruncit magilor să se întoarcă pe la el ca să-i spună şi lui unde este Împăratul, Care S-a născut şi pe Care li-L vestise steaua ce-o urmau, pentru ca să se închine şi el Lui. Îngerul Domnului însă le-a spus magilor să nu mai treacă pe la Irod, ci să se ducă pe alta cale în ţara lor. Şi aşa au făcut. Irod, văzând că a fost înşelat de magi, s-a supărat tare. A cercetat cu de-amănuntul vremea când s-a arătat steaua şi a trimis ostaşi ca să omoare pe toţi pruncii, din Betleem şi din împrejurimi, de la doi ani în jos. Că se gândea că de va ucide pe toţi pruncii, atunci va ucide negreşit şi pe Împăratul ce va să fie, şi nu va mai unelti împotriva tronului lui. Dar în zadar s-a ostenit, nebunul! Nu-şi dădea seama, că omul nu poate împiedica voia lui Dumnezeu. Şi aşa Irod a pricinuit pruncilor împărăţia cerurilor, iar lui şi-a pricinuit osânda veşnică.

Moaştele cuvioşilor ucişi în anul 614 în mănăstirea Sfântul Sava

Icoană reprezentativă pentru praznicul de pe muntele Sinai restabileşte pentru credincioşi adevărul istoric al dramei de acum 16 secole, fiind un reper pentru forţa credinţei în Hristos

În sec. al VIII-lea sarazinii invadau frecvent regiunile înconjurătoare ale Ierusalimului. Mănăstirea Sfântul Hariton a fost astfel devastată şi transformată în ruine. Sarazinii încercaseră de două ori să distrugă Lavră  Sfântul Sava cel Sfinţit dar pronia divină a apărat locaşul sfânt. Fraţii, care s-ar fi putut salva din calea barbarilor dacă ar fi fugit în Ierusalim, n-au făcut-o, din dorinţa de a nu părăsi locul unde şi-au aflat mântuirea atâţia ani.
În ziua de 13 martie sarazinii au intrat în mănăstire cerând lucrurile de valoare. Când călugării le-au spus că nu vor găsi nimic valoros în mănăstire în afară de provizii de hrană şi nişte haine vechi, sarazinii au început să tragă în ei cu arcul. Treisprezece oameni au fost ucişi şi mulţi au fost răniţi, iar chiliile arse. Sarazinii vroiau să dea foc şi bisericii dar văzând în depărtare un grup mare de oameni au crezut că este armată trimisă din Ierusalim şi au fugit luând cu ei puţinul pe care l-au găsit în sfântul locaş.
După fuga duşmanilor, părintele Toma, un doctor cu experienţă, i-a ajutat pe cei rămaşi în viaţă. În joia mare, 20 martie, sarazinii s-au întors în număr mult mai mare şi i-au bătut pe călugări. Supravieţuitorii au fost băgaţi în biserică unde au fost torturaţi ca să spună unde au ascuns odoarele bisericii. Mănăstirea era înconjurată de cotropitori şi nimeni nu putea să scape. Sarazinii l-au prins pe tânărul călugăr Ioan, care îngrijea oamenii fără adăpost şi l-au bătut rău după care i-au tăiat tendoanele de la mâini şi picioare şi l-au târât de picioare pe pietre, sfâşiindu-i mucenicului pielea spatelui.
Paznicul odoarelor bisericii,  Sfântul Serghie, a încercat să fugă după ce a ascuns sfintele obiecte, dar a fost prins şi decapitat. Cu toate acestea mulţi călugări au reuşit să se ascundă într-o peşteră din afara mănăstirii dar au fost zăriţi de o santinelă de pe deal şi somaţi să iasă toţi şi să se predea.  Sfântul Patriciu, le-a şoptit fraţilor cu care era în peşteră să nu se teamă că el va ieşi singur şi îşi va înfrunta moartea iar ei să se roage pentru el. Ieşind, sarazinii l-au întrebat dacă era singur iar  Sfântul Patriciu le-a răspuns că nu mai era nimeni cu dânsul. Aceştia l-au dus la lavră unde ceilalţi prizonieri îşi aşteptau soarta. Sarazinii au cerut răscumpărare pentru eliberarea călugărilor 4000 de monede de aur şi odoarele sfinte, bani pe care fraţii nu aveau de unde să îi scoată. Sarazinii i-au dus pe toţi în peştera  Sfântul Sava din interiorul mănăstirii, au aprins focul pe un morman de bălegar la intrarea în peşteră sperând să-i sufoce cu fumul otrăvitor. Optsprezece oameni au pierit în peşteră, printre care şi sfinţii Ioan şi Patriciu. Sarazinii au continuat să-i tortureze pe cei rămaşi în viaţă dar nu au obţinut nimic de la ei. În cele din urmă au părăsit mănăstirea.
Mai târziu, în seara de vinerea mare, călugării ascunşi în munţi s-au întors la mănăstire, au luat trupurile fraţilor ucişi şi le-au îngropat în biserică. Barbarii care au prădat mănăstirea nu au scăpat de mânia lui Dumnezeu. Aceştia au fost loviţi de o molimă şi au pierit toţi mâncaţi de fiarele sălbatice. Mucenicii Lavrei  Sfântul Sava prăznuiţi în 16 mai au suferit în secolul al VII-lea în timpul domniei lui Heraclius (610-641).